Tirul cu arma lisa 

      Tirul cu arma lisa se practica, de regula, asupra vanatului in miscare.

Dificultatea acestui tip de tir este determinata de mobilitatea tintei, influentata, la randul ei, de vitezele diferite si de la schimbarile neprevazute de directie ale acesteia. In plus, intervin obstacolele care pot sustrage vanatul, pentru momente scurte, vederii vanatorului. De aceea tirul cu alice trebuie sa fie rapid si corect, ceea ce solicita talent si indemanare. Nu este mai putin adevarat ca orice vanator isi poate insusi, prin studiu, cateva principii si, prin antrenament, tehnicile necesare unui tir eficient. Constituie si aceasta o obligatie care tine de etica vanatoreasca: decat sa se traga rau si doar sa se schilodeasca vanatul, mai bine sa se renunte la vanatoare.

Pentru inceput, orice vanator trebuie sa-si procure o arma potrivita conformatiei sale, in special in privinta lungimii, abaterii si inclinarii patului, conditie obligatorie pentru un tir usor si eficient. Nu trebuie uitata importanta unei pusti lejere din acest punct de vedere.

      Urmeaza acomodarea vanatorului cu propria arma, a carei adaptare la tragator poate continua prin reglarea tariei si a cursei tragacelor, a modelului si a marimii catarii etc. Epolarea corecta constituie primul factor pentru reusita tirului. Foarte multi vanatori incepatori epoleaza gresit, fie din pricina armei, fie din rea obisnuinta. Unii epoleaza prea jos, altii prea sus si, cel mai adesea, pe brat, invinetindu-l dupa un numar mare de focuri.

      Pentru o corecta obisnuinta trebuie inceput prin verificarea sprijinirii patului in scobitura umarului. Locul se gaseste prin introducerea a 4 degete ale palmei stangi sub subsuoara dreapta, exceptand degetul mare, ridicat perpendicular. Varful degetului mare, imediat sub imbinarea claviculei in umar, indica locul sprijinirii calcaiului patului armei. Intr-o pozitie corecta de tragere, greutatea vanatorului este suportata de piciorul stang, cel drept fiind putin deplasat lateral, cu varful usor deschis spre exterior. Mana stanga tine pusca de antepat, cu bratul alungit. Cea dreapta prinde gatul patului, cu cotul bratului drept ridicat la inaltimea umarului. Pozitia usor aplecat inainte completeaza imaginea unui vanator care epoleaza corect.

In continuare, trebuie facute exercitii de epolare corecta, ochind asupra unei tinte fixe, la inceput incet, apoi din ce in ce mai repede. In final, epolarea se va face cu ochii inchisi, ajungandu-se ca tinta sa fie ochita si in aceste conditii, fapt usor de constatat la deschiderea ochiului drept imediat dupa epolare.

Tirul asupra vanatului in miscare se poate efectua fie cu arma mobila, fie cu arma fixa. Depinde de stilul adoptat.

       In primul stil, recomandabil incepatorilor, vanatorul urmareste tinta cu arma, depasind-o pe directia de deplasare, cu corectia necesara. Focul se trage din arma aflata inca in miscare. Acesta este, de fapt, secretul reusitei. Oprirea armei, in momentul tragerii, constituie greseala frecventa a incepatorilor, care anuleaza corectia de ochire si, in consecinta, focul se trage in spatele vanatului.

Unii dintre vanatorii incepatori gresesc si mai grav, inchizand ochii in momentul apasarii pe tragaci ori smucind, fara sa-si dea seama, tevile armei in jos. Astfel de greseli se impun a fi primele corectate, ori constient, ori dupa un numar mare de focuri trase in diferite situatii, pentru invingerea tracului de inceput.

       In cel de-al doilea stil, vanatorul arunca focul la intalnire, adica inainte si pe traiectoria tintei. Este stilul cel mai rapid de tragere. Dar si cel mai dificil. Aplicarea instinctiva si instantanee a corectiilor de ochire necesita talent, experienta si buna dispozitie. De aici probabil inconstanta mai mare a tirului

executat in acest stil. Intre cele doua stiluri prezentate, de tras cu arma de vanatoare la tinta mobila, mai exista unul. De fapt o combinatie intre celelalte doua stiluri: vanatorul urmareste vanatul cu arma mobila si arunca focul ,,la intalnire,, in momentul depasirii tintei. Corectiile de ochire nu sunt altceva decat valorile distantelor cu care se aplica focul inaintea si pe traiectoria tintelor mobile. Acestea corespund distantelor parcurse de tinta din momentul luarii deciziei de apasare pe tragaci si pana ce alicele o ating. Se intelege ca marimea corectiei de ochire depinde, in primul rand, de viteza cu care se deplaseaza tinta, apoi de stilul de tras, de tipul de cartus si, nu in ultimul rand, de reflexele vanatorului.

       Bineinteles ca vitezele cu care se deplaseaza vanatul sunt diferite de la o specie la alta si chiar in cadrul aceleiasi specii in functie de motivul deplasarii. Aceste viteze de deplasare, extrem de variate, precum si stilul si reflexele diferite de la vanator la vanator, determina existenta unor firesti rezerve in avansarea unor valori legate de aceste corectii. 

       Literatura de specialitate ofera cateva date privind vitezele maxime de deplasare ale unor specii de vanat: 

• iepure: 17 m/s (61 km/ora);
• sitar: 14 m/s (50 km/ora);
• fazan: 22 m/s (79 km/ora);
• sarsele: 35 m/s (126 km/ora).

De asemenea, ofera cateva date discutabile in legatura cu corectiile de ochire calculate pentru o viteza de deplasare de 13 m/s (47 km/ora), la distante variabile: 

•  la 20 m: 0,70 m pentru stilul cu arma mobila;
•  la 30 m: 1,40 m pentru stilul cu arma mobila;
•  la 40 m: 2,70 m pentru stilul cu arma mobila;
•  la 50 m: 2,80 m pentru stilul cu arma mobila.

       Acestea sunt cateva corectii de ochire recomandate doar pentru tintele care se deplaseaza perpendicular pe directia de tragere. Cu totul alta este situatia in cazul tintelor care vin sau se duc oblic pe directia de tragere (pe orizontala, insa si de jos in sus sau usor de sus in jos).

       Numai in cazul tintelor care se duc sau vin direct pe directia de tragere nu se aplica decat corectii mici, in plan vertical. In celelalte cazuri corectiile sunt apreciabile.

Tirul cu arma cu glont 

     Este un tir esential diferit fata de tirul cu arma cu alice, executat de regula la tinta fixa sau la tinta in miscare mai lenta. In cazul vanatului in miscare, corectiile se fac asemanator celor aplicate la tirul cu arma cu alice, dar mai mici la aceeasi distanta, din cauza vitezei mai mici a glontului. Se intelege insa, ca la distante mici, corectia va fi mai mare. La tirul cu arma cu glont, spre deosebire de tirul cu arma cu alice, proiectilul mic trebuie sa atinga precis tinta, intr-un anumit punct. Asadar nu se ocheste animalul, ci o anumita zona, de regula, "la omoplat". Precizia ochirii este, in acest caz, o chestiune ce tine in principal de temperamentul vanatorului (stapanirea de sine) si de experienta acestuia. 

     Pentru vanatorul mai putin initiat, trebuie precizate cateva reguli de tir obligatoriu de cunoscut si de respectat: 

•  apasarea degetului pe tragaci trebuie facuta cu prima falanga a degetului aratator, usor si progresiv. Bineinteles ca taria tragaciului trebuie sa fie mica (maximum 0,7 kg), iar cursa acestuia redusa aproape de zero. Precautiile privind modul de apasare a degetului pe tragaci nu trebuie neglijate nici in cazul tirului la tinte apropiate si nici la vanatul in miscare;
•  in momentul apasarii pe tragaci, indeosebi la tinte fixe, mici si departate, respiratia trebuie retinuta;
• ochirea trebuie sa se faca din pozitii stabile, iar sprijinirea armei se va face, cand este necesar, pe corpuri moi si doar spre baza tevii, cat mai aproape de centrul de greutate al acesteia. Sprijinirea tevii spre varful acesteia si pe corpuri dure determina o deviere mare a glontului, intotdeauna spre partea opusa suportului. Sustinerea armei pe mana intercalata intre aceasta si anumiti suporti rigizi (arbori, stalpi, bastoane de tras etc.) este preferata de vanatorii cu experienta;
• ochirea, atunci cand se face prin inaltator si catare, trebuie realizata corect. Idem in cazul ochirii prin luneta;

Tirul cu arma cu glont necesita o arma precisa si bine reglata, precum si un cartus de calitate.